carti

Numele vântului, Patrick Rothfuss

numele vantuluiIt’s been a while! Așa că cel mai bine ar fi să încep în forță, cu cea mai bună carte pe care am citit-o anul trecut: Numele Vântului de Patrick Rothfuss. Peste această minunată carte am dat, întâmplător, după ce am citit niște reviewuri pentru altceva, și mi-a atras atenția recenzia pe care o făcuse Rothfuss la respectiva carte. Am dat click să văd la ce a mai comentat și ce să vezi, tipul scrisese o carte… ok, două! Și vreo două nuvele la timpul respectiv. Mi-am comandat Numele Vântului (The name of the wind) de pe Amazon and the rest is history. Sinceră să fiu, nu mă așteptam la cine știe ce. Nu citisem niciun reviw, știam doar că e fantasy, deci mă așteptam la cavaleri, eroi, niște lupte, personaje cu o apartenență clar definită față de bine și rău, niște magie… În fine, tipical fantasy. Boy, was I wrong!

Numele vântului are complexitatea Stăpânului inelelor. Yep! Am spus-o. Sunt convinsă că, peste 50 de ani, atunci când campania social media a lui Rothfuss va fi irelevantă (și poate până atunci publică și a treia carte), romanul va sta pe rafturile bibliotecilor la clasici fantasy alături de Tolkien și Geoge R.R. Martin.

Cartea debutează cu o coversație într-un bar despre legendele de vitejie ale lui Kvothe. Și așa l-am cunoscut pe cel care își va povesti viața de-a lungul romanului Cronicile ucigașului de regi. Tot la început facem cunoștință și cu Cronicarul, cel care a demontat miturile regatului, cel care a scris povestile vieților celor mai importanți oameni fără interpretări, cu ale cuvinte, scribul erei respective. Inteligența, spiritul de analiză și simțul umorului ne sunt dovedite în deznodământul furtului. O să vedeți.

Dar aceasta nu este povestea Cronicarului, sau a țăranilor care vorbesc despre Kvothe. Ci a hangiului cu păr roșu, cândva un copil cu o inteligență extraordinară care și-a înțeles condiția și a încercat să și-o depășească folosindu-se de singurul intrument pe care îl are la îndemână: mintea.

Kvothe vine dintr-o familie de Edema Ruth, actori ambulanți. Astfel înțelege de mic importanța recomandării și protecția unui om cu bani. În sânul familiei învață să joace teatru, să comunice și să citescă oamenii, învață legende și cântece străvechi, importanța și disciplina cântecului. Meșteșugul muzicii va fi acela care îl va salva de multe ori, de prea multe ori, chiar. Tot alături de trupa de actori il cunoașteși pe un magician, Abenty, care îl invață tainele magiei, artimeticii, medicinei și simpatiei, refuzând însă să îl învețe numele vântului.

Dar aventura viteazului Kvothe începe atunci când părinții îi sunt uciși de un grup de demoni Chandrian pentru că tatăl său a cântat prima strofă a unui cântec la care lucra despre rădăcinile legendei acestora. Astfel, copilul de 12 ani rămâne orfan, fără bani, numai cu lăuta părintelui său. Rătăcește prin pădurea în care i-au fost omorâți părinții, ascunzându-se de demoni și învață să cânte mai bine la lăută, uitându-și astfel rădăcinile. Mai târziu trăiește ca cerșetor pe străzile Trabeanului, până la vârsta de 15 ani, când ceva îl face să își amintească cine este el și ce vise avea înainte de tragicul eveniment.

Astfel Kvothe pleacă la Universitate unde este admis fără să plătească taxa de admitere ci din contră, Universitatea îi dă bani ca să supraviețuiască primului semestru. Aici își face prieteni pe Simmon și pe Whilem, cunoaște cea mai frumoasă fată („Este atât de frumoasă încât nu pot reda în cuvinte. Hai să spunem simplu, frumoasă” îi spune Kvothe Cronicarului atunci când o descrie pe Deena) și se antamează în jocuri de putere cu Ambrose, rivalul său, primul născut a unui baron puternic.

Lumea din Numele vântului este construită treptat până când personajul central își prierde părinții. Apoi totul se învârte în jurul subiectivității lui Kvothe și a acțiunilor acestuia. Trebuie totuși menționat că povestea este spusă de un Kvothe adult care a avut timp să reflecteze asupra faptelor sale. Odată cu schimbarea de perspactivă narativă, limbajul devine aproape poetic. Chiar dacă se simte prezența unei minți adulte, descrierea este formulată în așa fel încât suprinde inocența, suferința și pierderea în anumite cazuri ale personajului fără să pice într-o simplitate plată.

Personajele secundare sunt extraordinar de complexe, sunt oameni ale căror universuri nu se învârt în jurul lui Kvothe. Dacă Ambrose este singurul personaj care ai impresia că a fost scris pentru a-i pune în valoare moralitatea lui Kvothe, restul au dramele lor, poveștile lor dezvoltate ori în subteme în roman ori în nuvele publicate mai apoi de autor (Slow regard for silent things despre Auri și o nuvelă publicată în Rogues despre Simon).

Deosebit în această primă parte a Cronicii Ucigașului de Regi este constucția personajelor feminine: puternice, inteligente, foarte umane, extraordinare și unice, ceea ce rar se întâmplă în fantasy.

Deena, fata care îi atrage atenția lui Kvothe este descrisă ca fiind frumoasă, foarte inteligentă și care cântă poate la fel de bine ca acesta. Totuși, aceasta nu este o prințesă, o fiică de baron, nu are un status sau chiar un comportament tocmai moral. Deena este o femeie întreținută. Iar personajul își joacă rolul în funcție de scenă. Dacă față de Kvothe este inteligentă, haioasă și destinsă, față de cel care o întreține este submisivă și își limitează capacitățile pentru divertismentul acestuia. Totuși Denna se descurcă cu ceea ce are, de aici și unicitatea personajului.

Mola este studentă și lucrează la Medica într-un mediu pedominant masculin, ceea ce îi pune valoare inteligența iar Devi, cămătăreasă, cu o dragoste extrordinară pentru cunoaștere. Ea a fost dată afară de la Universitate. Istețimea, șiretenia în situațiile în care își urmărește propriile interese iar corectitudinea și moralitatea când vine vorba de afacerea ei o transformă într-un personaj extraordinar de complex.

Și nu în ultimul rând trebuie menționată Auri, o femeie diafană, pierdută în realitate și total detașasă de aceasta care trăiește în subsolurile Universității și nu aflăm cum trăiește sau cum a ajuns acolo decât în Slow Regards for Silent Things. Auri lasă impresia unui copil speriat și puțin nebun. Modul ei de percepție a realității este absolut unic.

Prima parte, de fapt prima zi a Cronicilor Ucigașului de Regi se termină circular, în același han unde Kvothe îi povestește Cronicarului despre începuturile celui ale cărui fapte au născut legende de vitejie și discuții de blam și care a ales să devină hangiu și să uite cine a fost.

Numele Vântului este un roman pe care l-am devorat. Am fost atât de captivată de Kvothe și aventurile lui încât după ce am pus cartea jos (am citit-o în vreo 4 zile) am visat în fiecare noapte acțiunea. Am plâns și am râs și am strâns din dinți atunci când știam că ceea ce face se va termina rău. L-am urât pe Ambrose și am cântat împreună cu Kvothe.

Patrick Rothfuss a spus într-un interviu că s-a apucat să scrie un roman pe care el a vrut să îl citească în contextul în care genul fantasy se plafonase la cavaleri și prințese care trebuiau salvate. Din punctul meu de vedere, Rothfuss a scris despre un antierou. Și nu i-a găsit scuze. A lăsat faptele să vorbescă de la sine, provocând cititorul să îl judece.

Numele vântului este un roman destul de lunguț, de vreo 800 de pagini, sau 13,459 locații pentru cei care îl citesc pe Kindle. Însă investiția de timp și emoție merită.

În încheiere vă las cu câteva citate din Numele Vântului:

“It’s like everyone tells a story about themselves inside their own head. Always. All the time. That story makes you what you are. We build ourselves out of that story.”

“I have stolen princesses back from sleeping barrow kings. I burned down the town of Trebon. I have spent the night with Felurian and left with both my sanity and my life. I was expelled from the University at a younger age than most people are allowed in. I tread paths by moonlight that others fear to speak of during day. I have talked to gods, loved women, and written songs that make the minstrels weep. You may have heard of me.”

“I wanted to tell her that she was the first beautiful thing I had seen in three years. That the sight of her yawning to the back of her hand was enought to drive the breath from me. How I sometimes lost the sense of her words in the sweet fluting of her voice. I wanted to say that if she were with me then somehow nothing could ever be wrong for me again.” (despre Deena)

“Music is a proud, temperamental mistress. Give her the time and attention she deserves, and she is yours. Slight her and there will come a day when you call and she will not answer. So I began sleeping less to give her the time she needed.”

“To deem us simply enemies is to lose the true flavor of our relationship. It was more like the two of us entered into a business partnership in order to more efficiently pursue our mutual interest of hating each other.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s