carti

Ready Player One, Ernest Cline

Cred că are sens ca, după literatura paranormală, urban fantasy și mai apoi cea cu invaziile zombie, care oricum ilustrează sfârșitul lumii așa cum o știm noi, să reapară în conștiința publică romanele distopice. Totuși noile distopii sunt făcute pentru un public mai larg, nu doar pentru iubitorii de SF. Prin urmare, oricine nu citește în mod obișnuit sf poate ridica o distopie și o poate savura.

 

Mi se pare că noul curent în literatura distopică este mult mai centrat pe personaje decât pe lupta politică sau socială. Avem seria Jocurile foamei care o are în centru pe Katniss, eroină care devine un simbol al revoluției din simplul motiv că nu vrea ca prietenul ei să moară. Divergent mizează mai mult pe eroismul lui Tris, dar are aceleași obstacole de ordin personal pe care le ilustrează și Jocurile Foamei. Temele young adult sau new adult sunt peste tot: povești de dragoste, prietenie, descoperire de sine.   ready player one

 

Ready Player One este romanul de debut a lui Ernest Cline și este primul roman despre un joc video pe care l-am citit. Anul 2044 nu aduce un viitor foarte frumos. Natura moare din lipsa de interes a oamenilor, locurile de muncă se împuținează, societatea este în declin de ceva timp. Prin urmare, oameni își găsesc oaza de liniște în OASIS, o lume virtuală unde avatarul tău poate să interacționeze cu alții, poate să se plimbe, poate să descopere, poate să viziteze muzee, poate să meargă la școală, poate să facă tot ce nu poate în viața reală cu o investiție financiară minimă: echipamentul.

 

Atunci când creatorul OASIS moare lasă lumea virtuală celui care va câștiga vânătoarea ouălor de Paști. Această vânătoare constă în rezolvarea a diferite puzzeluri, ghicitori, jocuri, care își au originea în cea mai frumoasă perioadă din viața creatorului, James Halliday, anii 80. Desigur, cultura pop a anilor 80 nu este tocmai la îndemâna tuturor tinerilor din anului 2040. Astfel se crează o industrie bazată pe cultura pop a acelei vremi: seriale TV, cărți, filme, jocuri pe calculator, etc.  („A new subculture was born, composed of the millions of people who now devoted every free moment of their lives to searching for Halliday’s egg”).

 

Dar lumea este coruptă. Dacă descoperirea oului de aur vine cu nenumărate oportunități de creație, de valorificare simbolică a acestei lumi, oamenii caută câștigul financiar și de stat care stă în spatele acestei lumi. Astfel se crează grupuri informale de oameni, așa cum sunt Daito și Shoto sau corporații a căror scop este reglementarea financiară a OASIS cum este Innovative Online Industries, dar majoritatea oamenilor joacă singuri. Se crează bloguri unde se postează îndrumări și discuții despre unde ar putea să fie ascuns oul, iar cel mai cunoscut este a lui Art3mis, sau camere de întâlnire cum este cea a lui Aech.

 

Wade Watts găsește primul ou. Astfel, Perzival, avatarul lui Wade, devine celebru. Iar Wade devine dintr-un copil sărac, care stă într-o gheretă cu mătușa lui, în „primul om din istorie” și odată cu asta, targetul celor care sunt mult mai motivați să câștige concursul, nu prin cele mai onorabile mijloace.   Finalul e frumos. Dacă întregul roman este despre câștigarea OASIS-ului finalul este despre găsirea celor mai importante lucruri din viață, care nu au nici pe departe o valoare financiară. Este despre maturizarea lui Wade, despre cunoașterea lumii, despre cunoașterea oamenilor din spatele avatarurilor.

 

Ready Player One este un roman complex. Vorbește despre o lume în declin, despre identitate, competitivitate, luarea de riscuri, prietenie, aparențe, celebritate și viziune asupra lumii. Dar mai vorbește și despre cultura organizațională și felul în care onlineul schimbă perspectiva asupra realității.

ready

Unul dintre personajele importante este Nolan Sorrento, unul dintre executivii Innovative Online Solutions. Innovative Online Solutions este o multinațională creată pentru a câștiga vânătoarea. Angajații cedează dreptul de a manageriza OASIS pentru o sumă de bani și desigur, pentru salariul pe care îl primesc în timpul căutării. Cline nu pune IOS într-o lumină prea bună. IOS vrea să reglementeze OASIS pentru venituri, transformând-o dintr-un serviciu public într-una de lux. Ceea ce impune IOS de fapt este uniformizarea. IOS vrea să impună un contract social: individul care nu se poate integra părăsește comunitatea.

 

Pe de altă parte Innovative Online Solutions este compania care ar face orice pentru a-și atinge scopul, comportându-se ca o putere armată într-o lume în care nu există militarizare. Astfel, autorul duce terorismul față de cei inferiori la un alt nivel. Inumanitatea și răceala cu care IOS îți sacrifică oamenii, iar mai târziu tirania față de angajați evocă cât de periculoase pot fi  organizațiile care dețin mijloacele atunci când preiau puterea.

 

Totuși OASIS este „much more than a game or an entertainment platform”, este o realitate alternativă care, în cazul Ready Player One, se identifică cu realitatea („I’d heard that if you accessed the simulation with a new state-of-the-art immersion rig, it was almost impossible to tell the OASIS from reality”).   În mediul virtual poți să fii cine vrei tu, fără să trebuiască să depui prea mult efort. Dacă în viața reală trebuie să muncești ca să fii cine vrei tu, în online e mult mai ușor, totul e la un click distanță.

 

Cât am citit Ready Player One nu m-am putut abține să fac corelație cu Sims sau Second Life, deși cel din urmă este mult mai aproape de OASIS. Am jucat Second Life și apoi m-am întâlnit cu un avatar de acolo în viața reală. Am fost dezamăgită. Individul era lipsit de substanță. În online poți găsi oameni ca tine, poți aborda subiecte de discuție tabu, pentru că nimeni nu te vede roșind și poți fi interesant pentru că ai găsit ceva pe wikipedia, iar informațiile sunt deschise într-un alt tab.  Mi se pare că viața online este lipsită de… viață.

 

Online nu poți simți textura, nu te poate învălui un miros, nu te poate topi un gust, aici totul e memorie. Problema mea este că, în cazul în care un scenariu distopian de genul Ready Player One s-ar desfășura atunci, nu am mai avea memoria acestor simple trăiri și, în definitiv simțuri, lumea ar deveni… insipidă.

 

Totuși oamenii au nevoie de alteri, așa că această situație este utopic. Chiar și în cazul în care online-ul nu va mai fi doar un mijloc omenirea se va adapta și va găsi un mod de a rezista sau de a se modela, astfel încât contactul uman să nu fie pierdut.

 

Ready Player One mizează pe acest lucru: avatarul este doar un mijloc al câștigării Oului de Aur dar pentru a ajunge la Ou au nevoie de oameni, nu de alte avataruri, ci de interacțiune umană, pentru a-l câștiga.

 

„Halliday slid the bookshelf back into place, concealing the button once again. Then he startled me by putting his arm around my shoulders. “Listen,” he said, adopting a confidential tone. “I need to tell you one last thing before I go. Something I didn’t fi gure out for myself until it was already too late.” He led me over to the window and motioned out at the landscape stretching out beyond it. “I created the OASIS because I never felt at home in the real world. I didn’t know how to connect with the people there. I was afraid, for all of my life. Right up until I knew it was ending.

That was when I realized, as terrifying and painful as reality can be, it’s also the only place where you can fi nd true happiness. Because reality is real. Do you understand?”

“Yes,” I said. “I think I do.””

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s