carti

Experiment în teroare

dark house„Experiment in terror” este un dintre seriile mele favorite. Este bine scrisă, cu personaje complexe și nu forte evidente, cu care te poți identifica. Dex și Perry nu au puteri supranaturale. Prin urmare, cei doi ar putea fi tu și cel mai bun prieten al tău în căutare de aventuri. Nu-i chiar așa, dar înțelegeți unde vreau să merg cu asta?

 

Peste această serie am dat întâmplător, căutând un horror mai ușurel după ce îmi zdrobise creierii și curajul Pet Sematary, de Stephen King ( da, am o cațelușă care nu aș vrea să se trezească vreodată din mormânt, după ce moare, ca să îmi mănânce fața). Era într-un motor de căutare pentru genul ăsta de cărți. Darkhouse (primul volum) l-am putut downloada gratis de pe internet, așa că m-am apucat de ea.

 

Nu pot să spun că m-am îndrăgostit din primele pagini. Perry, cam miorlăită pentru că nu are un job plătit, se duce la unchiul ei să ia cina, unchi pe a cărui proprietate se află și un far bântuit. Bu-hu-hu! Nu?Ei bine, nu prea. Am citit atâtea povești de „groază” cu faruri încât era să las cartea jos și să mă duc să plimb câinele care de ceva timp miorlăia la ușă. Prin urmare eroina decide că vrea să se ducă să inspecteze farul, în plină noapte și furtună, ca să își dovedească ceva.

 

Pleacă, așadar, cu telefonul mobil – singură sursă de lumină (ați încercat vreodată să vă găsiți în geantă cheile cu ajutorul lanternei de la telefon? ) ca să filmeze ce se întâmplă acolo.

 

Ei bine, ce se întâmplă acolo este extraordinar redat. Iar când am citit cele întâmplate m-am îndrăgostit nebunește de carte. Cu meticulozitate autoarea descrie cum Perry și mai apoi Dex (așa îl cunoaște pe personajul masculin al cărții) sunt urmăriți de o fantomă. Trăirile celor doi, reacțiile, sentimentele, sunt atât de verosimile și m-au introdus în poveste atât de bine încât, sincer, m-am speriat. Descrierea e explozivă. Am țipat cu personajele și am alergat cu personajele. Cât am citit seria, de altfel, am sărit la cel mai mic foșnet.

 

Așa l-a întâlnit Perry pe Declan (Dex) producătorul unui show pe internet numit Experiment în terror care area ca subiect locurile bântuite. După ce vede filmarea lui Perry, Dex îi propune să lucreze împreună.

 

come aliveȘi astfel un minunat parteneriat se înfiripă, iar cei doi lucrează la show pe parcursul mai multor cărți din serie. Când spun parteneriat mă refer la toate sensurile cuvântului: de afaceri, de prietenie și mai important de cuplu la un moment dat (deși pentru asta trebuie să treacă prin foarte multe întâmplări ca să realizeze că sunt făcuți pentru asta).

 

Totuși, dinamica celor doi este uimitoare. Dacă Perry este într-o continuă criză de personalitate (sunt prea grasă, sunt prea urâtă, nu mă iubește, văd fantome, ș.a.m.d.), Dex este destul de bine înfipt cu picioarele în pământ. Iar atunci când universul lui Dex începe să se clatine, Perry este stâlpul lui. Karina Halle oferă în și punctul de vedere a lui Dex în Dex files, și Come Alive ca să-i înțelegem mai bine pe cei doi protagoniști.

 

De-a lungul serie evoluția personajelor este notabilă. Perry se regăsește și învață să se accepte. Dex trece prin recunoașterea problemei lui, care dn punctul meu de vedere e mai de grabă un dar, și apoi o îmbrățișează. Deodată, Dex, misterios, masculin, dur, cu puține cuvinte se transformă într-un bărbat sensibil iar norișorul de deasupra capului care ai putea spune că îl urmărește o parte din serie (alții ar putea susține că pur și simplu și-a scos capul din fund) dispare, lăsându-se să se vadă o rază de bucurie în reacțiile lui.

 

dead sky morningVolumul meu favorit este Dead Sky Morning când Experiment in terror merge pe o insulă de leproși din Canada. Acolo nu numai că atmosfera este înfricoșătoare dar și relația dintre Perry și Dex se deteriorează (Dex află că prietena lui este însărcinată). Pe măsură ce legătura dintre cei doi se destramă, fantomele își întețesc apariția și le amenință chiar viața. Stați liniștiți se termină la fel de frumos ca volumele anterioare. Asta nu înseamnă, însă, că nu o să stați cu sufletul la gură.

 

Seria este neterminată, ultimul volum fiind programat să iasă pe 29 iulie pe Amazon. Voi face în curând o listă cu cărțile și de ce sunt minunate.

 

Din păcate nu am găsit genul ăsta de cărți, așa că dacă ați citit ceva asemănător, va rog să-mi lăsați un comentariu. De fapt, puteți să îmi spuneți orice în secțiunea de comentarii.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s